Lacul Păclișa un peisaj mirific

Pe drumul parcurs în vara acestui an, între Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Petroșani am ajuns (a se citi am fost ghidați de GPS) pe barajul de la Păclișa și astfel, fără să intenționez, am descoperit un peisaj de vis. Am încărcat mai jos câteva poze pentru a vă convinge.

Pentru a ajunge aici trebuie să mergeți pe drumul DJ686B, între localitățile Păclișa și Sânpetru. Eu am ajuns aici pe drumul de întoarcere de la Sarmizegetusa (Ulpia) către Petroșani. În localitatea Păclișa am făcut dreapta și am urcat pe coronamenul barajului. Urmând drumul  se ajunge în localitatea Săcel, apoi pe DJ686 până în localitatea Sântămăria-Orlea, la intersecția cu drumul european E79, care leagă Hațegul de Petroșani.

Conform Hidroelectrica lacul de acumulare Păclișa face parte din amenajarea hidroenergetică Râul Mare Aval. Aceasta este formată din trei lacuri de acumulare: Ostrovul Mic, Păclișa și Hațeg și șase hidrocentrale care au o putere instalată totală de 134,3 MW.

De pe site-ul companiei Hidroconstrucția am aflat că barajul a fost proiectat de ISPH – Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice. Barajul Păclișa are cota de 393 m la coronament, înălțimea barajului de 32 m, înălțimea digului de 25 m, iar volumul acumulării de 6.96 mil. mc. Conform aceluiași site anul punerii în funcțiune este 1988.

Știu că există și alte baraje mai mari și poate mai frumoase, dar la Păclișa m-a atras foarte tare frumusețea peisajului, îmbinarea între lac și Retezat. Voi ce spuneți? Ce locuri de acest fel nu ar trebui ratate?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.